Un alt sapun de par si un review-Update

Am tot amanat reeditarea sapunului pentru par pentru ca am vrut sa vad cum se comporta actualul sapun . Ma spal cu el de o luna si acum sunt in stare sa va comunic cateva impresii. Luati-o ca pe ceva subiectiv, pentru ca aici e vorba de parul meu, de scalpul meu si de vopseaua mea de par. 🙂

Asadar, dupa prima spalare, desi m-am limpezit cu otet de mere facut chiar de mine, parul mi-a ramas clisos, greu de pieptanat, imbacsit si fara stralucire. Nasol! Mi-am adus aminte ca acum multi ani am mai incercat o data sa ma spal cu un sapun de casa, din acela facut la tara din grasimi arse de tot felul si efectul a fost acelasi. Singura deosebire e ca acum nu mai miroseam si a seu ranced!

Sotul meu insa, care are parul scurt, a fost incantat! Matreata i-a disparut ( dupa vreo cinci spalari), iar acum, la o luna dupa ce il foloseste, chiar s-a mai inchis la culoare, ceea ce inseamna ca nuanta  aia blonzie pe care o avea la par, nu era culoarea naturala, ci o culoare bolnava, palida si fara energie.

Dar sa revenim la mine. Nu m-am descurajat, ci am continuat sa ma spal cu el, mai des decat de obicei, adica la doua zile. Dupa un timp, nu stiu cat, ca nu mi-am notat, parul si-a recapatat stralucirea naturala , iar acum nu mai am deloc senzatia de imbacseala si incurcaleala din par ca la inceput. Mai mult, nici nu ma mai limpezesc cu otet, doar il clatesc foarte bine. Ceea ce este remarcabil e ca nu mai am nevoie de balsam, fara de care era imposibil sa-l descurc si mai mult, se ingrasa mult mai greu, chiar si pe caldurile astea. Deci sunt chiar incantata!

Uleiul de ricin pus cu generozitate este ceea ce face diferenta intre un sapun normal si unul de par, cel din urma avand cantitatea dubla fata de cat se pune de obicei intr-un sapun de corp sau fata. A, am uitat sa va spun: spuma nu este cu nimic mai prejos fata de un sampon, adica multa.

Azi am mai facut unul, pentru ca primul s-a terminat rapid, l-am si folosit si am si dat vreo patru. De data asta am inlocuit frunzele de patrunjel cu frunze de busuioc si am mai adaugat ulei esential de salvie, daua pastile de spirulina date prin rasnita de cafea, precum si putina argila albastra, pe langa cea verde. Si i-am facut o alta moaca, fara colorant mineral, deci e natur-natur! 😀

Singura problema cu sapunul asta, sau poate mi se pare mie, e ca imi rade mult prea repede vopseaua de par si trebuie sa ma vopsesc mai des. Desi ma bate gandul sa ma tund periuta si sa nu-l mai vopsesc o perioada, sa se regenereze inca si mai bine. Daca e asa, promit ca-mi fac o poza si v-o arat! :D)))  Pe mail, ce credeati? 😀

Maine tai sapunul, sa-l vedeti si voi, dar am sa-l postez tot aici, ca un update.

Va pup pe toti!

Update:

Asa cum v-am promis, revin astazi cu sapunul de par,  transat. Cu swirl-urile iar mi-am luat teapa, dar perseveram, ce mama naibii!

In rest, n-am ce sa-i reprosez, ca reteta e verificata, iar asta e chiar imbunatatita.

O dupa amiaza racoroasa!

 

Despre Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Plante in sapunuri, Sapunuri și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Un alt sapun de par si un review-Update

  1. otilia zice:

    Drag Alexandra, nu ti-am zis nimic inca despre sapunul tau pentru par pentru ca nu m-am edificat inca, dar daca tot ai deschis subiectul, iata: la mine (am parul lung), chiar daca ma clatesc cu otet, imi ramane destul de imbacsit. Fetita mea insa (par lungutz) se prezinta mult mai bine. Sotul nu are probleme (norocosul!). Mentionez ca stau la casa si am apa din fantana, foarte dura. Mi-a venit ideea sa ma spal cu apa de ploaie. Ei, altam povestem, bre!:) Parul meu arata muult mai bine, este lucios, foarte usor de pieptanat (si eu ma vopsesc). De matreata am scapat dupa primele doua spalari. Momentan inca mai raman niste urme uleioase pe par, dar insist. Oricum, nu-s genul de mers la coafor, si cum lucrez freelancer, in timpul saptamanii sunt lipita de calculator, asadar am tot timpul din lume pentru experimentari. Cand e vreo sindrofie, ma spal cu un sampon din plante, nici nu am retinut cum se cheama, dar il simt la mana ca e destul de bland. Ca sincer, ulltima data cand m-am spalat cu Elseve, am zis ca mi-am turnat in cap deseurile lu’ Fukushima, asa ma ardeau mainile 😦 si apoi m-a mancat groaznic pielea capului.
    Deci nu ma las pana nu-mi dau parul pe brazda 🙂 si citind postul tau, sunt foarte increzatoare!

    • Alexandra zice:

      Daa, e complicat cu parul asta! Ce bine ar fi fost fara, te spalai, te stergeai si gata. Cheliosii ar trebui sa aprecieze asta! :D)))
      Acum serios, e cu totul altceva sapunul de par decat sampoanele cu care ne-am obisnuit si parerea mea e ca trebuie ceva timp pentru ca parul sa se obisnuiasca cu el. la tara , pe vremuri, oamenii se spalau numai cu sapun de casa , iar femeile aveau un par bogat si demn de invidiat. Des si sanatos si nu albeau de la treizeci de ani ca noi, decat daca aveau in gena. Sa nu mai vorbim de matreata, ca nu cred ca se inventase inca.
      Vezi cum mai merge, eu oricum in cateva zile il incerc si pe cel nou, sa vad daca e vreo diferenta.
      Hai sa-ti spun un secret: am mai facut un sapun cu lapte de capra,afli in premiera. E o alta reteta, mai bunutza , zic eu. Dar vom vedea…

  2. otilia zice:

    Mereu sunt retete de descoperit, nu? 🙂 Altfel cred ca ar deveni plictisitor la un moment dat. Sunt foarte curioasa sa vad un documentar (nu stiu daca exista) despre sapun si fabricarea lui la toate popoarele lumii (ma refer la cel traditional, bineinteles). Ar fi foarte interesant.

  3. redsky2010 zice:

    suna tare bine sapunul asta de par. urmaresc evolutia cu mult interes, am un par care ma paraseste intr-un ritm alert, de ma apuca disperarea!

  4. tamara zice:

    care este săpunul de păr? printre cele primite de mine, cumva este cel de mentă ?
    înainte de a mă mărita, mă spălam cu săpun de casă făcut de bunica mea, nu mi se îmbâcsea părul și era lucios, voluminos și pufos. apoi, după ce l-am spălat cu șampon și am revenit la săpunul de casă, am pățit ca tine.
    vreau și eu câte unul din fiecare săpun pentru păr, dar să scrii la magazin cu majuscule care este. promit să fiu la fel de tenace ca tine și să-mi refac vechiul meu scalp 😀
    apropo de magazin, abia acum am reușit să postez feedbackul, pentru că laptopul îmi face fițe și pentru că site-ul magazinului nu mă lăsa să trec mai departe cu imaginile de apreciere. în final, mi-a luat doar una (prima în postarea mea și ultima pe rezultatul apărut la magazin – te pupă bebeii mei ).
    am vrut să revin, pentru că din aprecieri, după cele două puncte urma imaginea, dar nu m-a mai lăsat… 😦 ;(
    oricum, îți scriu aici :
    nora mea a fost foarte încântată ( abia ieri i-am dat săpunurile pentru bebei ). iar eu, ce să mai spun!
    încă o dată, mulțam fain ( aici, că în altă parte, nu știu unde ) pentru bonusuri și extrabonus.
    acum m-am abonat și la blogul acesta ca să aflu c năzdrăvănii mai faci.
    sper să nu mă lase laptopul, că mor. să cobor jos la calculatorul mara și să stau înțepenită pe scaun, ar fi o lovitură pentru mine. ( deja tastatura devine eliptică de ”e” și trebuie să mă întorc mereu când observ, să rescriu litera e).
    mmmmmmuah

  5. Georgiana zice:

    deci vreau si eu doua sapoane pt par. cand le pui in magazin, dau comanda acolo. Doar te rog sa ma anunti cumva cand le urci acolo, ok?
    ai pup iu de mai multe ori!

  6. Mihaelacp zice:

    Nu stiu daca poti spune ca ti-ai luat teapa, eu zic ca este original. Si daca ai vrea sa faci din nou la fel, cred ca nu ai mai putea :).

  7. Liza zice:

    Buna Alexandra!
    Iti urmaresc cu interes blogul si-ti multumesc pentru informatiile oferite.
    recent mi-am facut si eu un sampon solid de care sunt surprinzator de multumita. nu ma limpezesc cu otet dupa el iar parul imi ramane destul de moale si curat. am fost avertizata insa ca daca nu ma voi limpezi cu otet parul se va deteriora datorita ph-ului sapunului nepotrivut pentru par. tu ce experienta ai in aces sens?
    as dori sa discut cu tine pe privat reteta mea de sampon…daca doresti te rog sa-mi dai un mesaj pe chirau_liza@yahoo.com. multumesc!

    • Alexandra zice:

      Liza, esti o draguta, insa am reteta mea de sapun pemtru par. de care sunt si eu foarte multumita.Daca spui ca si tu esti multumita de a ta, atunci e ok. 🙂
      Si nu te speria, bunicile noastre se spalau numai cu sapun de casa, si au avut plete pana au murit! 😀

  8. Anca zice:

    Am inceput sa ma spal cu sapunul Herbal pt par de la tine si am fost extrem de surprinsa ca s-a clatit foarte bine si fara otet de mere sau alte chestii. Am zis sa vad cum ramane firul de par fara clatire intensa, ci normala, cu apa, cum fac de regula. Mi-a ramas curat, scartiaie chiar! Nu tu imbacseala, nimic! Si am parul mediu-lung, mai mult lung acum decat mediu, tot zic ca ma tund si nu apuc. Probabil ca deja era firul meu obisnuit cu sapunul de casa, ca m-am mai spalat cu cate unul de la tine chiar daca nu era pt par. Si nu mai am mancarimi pe pielea capului. Eu zic ca e mare lucru, deci o sa ma spal in continuare numai cu sapun Herbal si cand termin 2 bucati, iti scriu din nou si mai comand 🙂 Pupici!!

  9. Elena. C. zice:

    Nu se recomanda folosirea sapunului (de orice fel) la spalarea parului. E demult demonstrat ca soda (desi ea in sapun nu mai exista, e intrata in reactia de saponificare), la nivel molecular se pastreaza in sapun in cantitati mici. Dar aceste cantitati mici fac mult rau nu parului in sine, care pe moment poate ramane frumos, hranit, matasos etc, ci foliculilor de crestere. S-a constatat ca folosirea indelungata a sapunului la spalatul parului inhiba celula de crestere a radacinii, o atrofiaza, ajungandu-se in timp la disparitia completa a acesteia. Si stiti ca odata foliculul inchis, acesta nu mai poate fi reactivat niciodata. Eu folosesc rar sapun natural pentru parul lung, doar pentru capete (fara a intra in contact cu scalpul) si doar pentru a face samponul sa fie mai spumant.

Lasă un comentariu