Nu suntem prosti!

Poate n-ar fi trebuit sa pun acest titlu la postul de fata si poate ca ar fi trebuit intai sa ma calmez si apoi sa-l scriu, dar n-am mai rabdat, trebuia sa va spun si voua cum ne iau unii de fraieri. Cum ne vand produse contrafacute pe post de marfa originala. Ma intreb cum de ii lasa inima sa faca asta mai ales pe cei ce se vor prieteni ai naturii, cu medici si chimisti in echipa, cu pretentii de mari firme producatoare ori importatoare de produse organice, curate, prietenoase cu omul. Pana la urma castigul e totul si aici, iar daca nici in aceste produse nu mai putem avea incredere, atunci chiar nu stiu pe unde o sa mai scoatem camasa. Inseamna ca suntem condamnati fara drept de apel la otravire lenta, numai ca noi, cei care credem ca ne procuram produse naturale platim mai mult. Buna treaba, ce sa zic!!!
Nu dau nume de marca sau de firma, ca cica nu se face, dar poate recunoasteti ambalajul si pentru mine e suficient.
Azi am zarit intamplator intr-un plafar ulei esential de iasomie, natural, comercializat de la o firma cunoscuta in bransa. Am avut eu o retinere vazand pretul, care era de 4 ori mai mic decat pretul pe care il platisem eu pana acum, din alta sursa, dar m-am gandit sa merg pe incredere si ca daca pe eticheta scrie ulei esential, inseamna ca asa e. Cata naivitate!
N-am apucat sa dau de doua ori cu lingura in sapun sa amestec asa zisul ulei esential, ca s-a intarit beton. Nici lingura n-a mai intrat in el si l-am pus cu chiu cu vai in forma, mai mult cocoloase si gloduri!
Nu vreti sa stiti ce-a fost la gura mea si desi ma consider o fata educata ,cu un limbaj cultivat , in acel moment mi-au venit in minte anii copilariei mele din Colentina si cateva expresii pe care crezusem ca le-am uitat demult!
Sapunul e ratat, din punctul meu de vedere, insa am vrut sa va atrag si voua atentia asupra uleiului respectiv, sa va feriti de el ca de dracu’! Stiti ca va spun intotdeauna cand fac o duda din motive de ingrediente.
Poze pentru exemplificare:
1
2
3
Dragi comercianti de falsuri, aflati ca nu suntem chiar prosti si nu inghitim orice fake ne puneti sub nas, iar mai devreme sau mai tarziu, toate astea se vor intoarce impotriva voastra, caci oamenii care iubesc naturalul vor fi oripilati de asemenea practici, mai ales ca ni le vindeti ca naturale, la dracu’!
Rog sapunarii si pe toti cei care tin la sanatatea lor sa publice acest post.
Multam!
Alex

About Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Ingrediente, Uleiuri esentiale. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Nu suntem prosti!

  1. Dana spune:

    Din pacate si eu am patit la fel cu uleiurile lor, ba chiar cu cele mai banale! Din cate am observat toate produsele Solaris sunt import China, de cea mai proasta calitate!

  2. elisaelianna spune:

    In magazinele Plafar din orasul meu gasesti uleiuri esentiale numai de la aceasta firma, am luat si eu, dar eu nu fac sapun!imi pare rau pentru experienta negativa pe care ai avut-o , eu am citit pe net si cei care au folosit uleiurile acestei firme au zis ca sunt OK, de aceea am luat si eu! E bine de stiut! Multumesc pentru avertizare!

    • Alexandra spune:

      In sapun isi arata adevarata fata aceste uleiuri esentiale. Ar mai fi si mirosul, dar nu toata lumea are nasul adaptat la natural, iar daca pe eticheta scrie ca e natural, zici si tu la fel. Norocul meu e ca am studiat problema si am si termene de comparatie, dar majoritatea nu stiu cum vine treaba. Ma gandesc cati or mai proceda asa, presupun ca majoritatea comerciantilor. Ce sa zic, sunt inca un car de nervi!😀

  3. carmentender spune:

    Ha,ce rusine!E de la firma Solaris??Si ce parere buna aveam de ei..macar sa fie sinceri,nu sa scrie 100& natural,ar putea fi reclamati si la opc pentru treaba asta!

  4. Nicoleta Gandila spune:

    Ar trebui sa pui si „firma” ca sa stim de cine sa ne ferim !

    • Raluca Harisa spune:

      E foarte simplu. A spus cineva mai inainte cu ce litera incepe si daca mergi in orice plafar si intrebi de o firma producatoare de uleiuri esentiale romaneasca, care incepe cu litera aceea (cred ca e una singura) afli imediat.

  5. AuraMaxim spune:

    Tare m-aș mira să-mi arăți o firmă din țară care vinde ulei esențial necontrafăcut, nediluat și de calitate! E diferență de la cer la pământ între uleiurile cumpărate de la noi și cele din afară…

  6. d3rdlim spune:

    Buna! Imi pare rau de ce ti s-a intamplat, dar pot sa spun ca m-am distrat citind aceste randuri – si asta pentru ca mi-am amitit cum am explodat in momentul in care am folosit u.e iasomie de la Aroma…(va)x – poate cunosti firma – aceeasi experienta am avut-o: s-a intarit instant, dandu-mi peste cap toate planurile (si bagand lumea in sperieti cu “tipetele” care acompaniau momentul). Despre parfum… ce sa-ti spun? Nici o legatura! Am avut cateva retineti inainte de a-l folosi tocmai din pricina aromei, dar mi-am spus ca este o esenta, si e ceva mai puternic decat parfumul unei simple flori de iasomie, cum as vrea sa miroasa?! Ei bine, ingrozitor! Nu pot spune ca mi-a stricat sapunul pentru ca lucram la un sapun in straturi – fiecarui strat conferindu-i o aroma – aici a fost norocul meu. Insa in materie de finisare… o, Doamne cat am bombanit pana i-am dat o fata comerciala.

  7. Cris spune:

    Hmmm… vin si eu cu o ipoteza. Daca ziceti ca restul uleiurilor de la firma asta au fost ok, si doar asta nu, poate l-a contrafacut altcineva care a folosit numele firmei in cauza, nu? Zic si eu…Iar daca asa arata sapunul cu ulei esential contrafacut, atunci sigur am avut noroc numai de uleiuri naturale pana acum🙂 Sper ca nu ai facut cantitate mare, ca-i asa pacat de bunatate de uleiuri…

  8. bianca spune:

    Imi pare rau😦

  9. Anca spune:

    Poate ar trebui sesizati si ei (firma Solaris) Sa intre aici s adea explicatii!

  10. Dana spune:

    Buna ,imi pare rau ,eu am luat de la ei insa nu am avut ingrediente sa fac multe spunuri dar acum as vrea sa incep si eu pentru fetita mea si sper sa nu patesc asa ceva mai ales ca sunt incepatoare.

  11. Gabi spune:

    Draga Alex,
    Sa stii ca am cumparat si eu recent ulei de iasomie de la Solaris, l-am folosit la un sapun care intr-adevar s-a inchegat destul de repede si nu stiam de ce, insa am reusit sa il torn in formele de silicon, insa mirosul mi s-a parut dubios….mai aveam cateva picaturi intr-o sticluta de alta firma, care a costat foarte mult….si acela era altfel…
    L-am mai mirosit si dupa un timp de uscare si nu stiu ce sa zic….dar am observat si eu ca sunt cam proaste uleiurile esentiale de la Solaris.
    De exemplu, la uleiul de roinita sau de lavanda….am mai observat ca sunt proaste.Si ylangul este altfel decat la Fares, de exemplu.
    Prea ieftin uleiul asta de iaomie ca sa fie veritabil, intr-adevar….

  12. Mihai spune:

    Un alt sfat in legatura cu uleiul de iasomie si va rog sa ma scuzati ca postez consecutiv. Uleiul de iasomie nu poate fi extras prin simpla distilare, el necesita niste procedee speciale ce utilizeaza solventi (din pacate) insa nu va faceti griji. Firmele care se respecta urmeaza si un procedeu de purificare si astfel ii confera uleiului de Iasomie o calitate buna insa pretul o sa va sara in ochi de departe. Nu stiu exact daca se poate face si extractie cu CO2 in cazul iasomiei dar daca s-ar face ar fi si mai scumpa insa puritatea ar fi extraordinara.
    In concluzie, cand gasiti un ulei de iasomie care nu are un raport pret/cantitate de cel putin 6-7 ori mai mare decat uleiul de citrice, NU il utilizati.

  13. diana spune:

    Buna, am citit acest articol si mi-am propus sa fiu precauta. Am tot cautat uleiuri esentiale, in special de lavanda, si n-am gasit niciunde numai intr-un plafar. L-am cumparat foarte fericita si azi mi-am dat seama ca este de la aceeasi firma cu al dumneavoastra. Acum, nu stiu daca sa-l mai folosesc….
    Felicitari pentru tot ce faceti!

  14. Amalia spune:

    Buna Alex, imi pare rau sa citesc despre experienta ta😦 Am cumparat si eu un ulei de Iasomie (firma Aroma Land) insa pe sticluta scrie aroma oil, si nu cred ca e ulei esential, ce zici? sa nu-l folosesc la sapun? Multumesc anticipat!

  15. Alina Halpern spune:

    Firma Solaris este ambalatoare de uleiuri, nu este producatoare. Nu cunosc sursa uleiurilor.

    • Alexandra spune:

      Nu cunosc sursa??? Foarte tare! De cand ar fi asta o scuza? Iau si eu niste carne stricata, nu stiu de unde, apoi o ambalez si o vand in piata. Imbolnavesc lumea, dar na, am o scuza, nu stiu provenienta carnii, este asa? Bravo, Alina, tine-o tot asa!😀 )))

  16. Cristian spune:

    De ce nu cumparati de la producatori. Eu am o plantatie de levantica si pot sa garantez ca ce vand e ulei distilat de levantica. Nu cultiv inca altceva dar cand voi cultiva atunci voi si vinde. Concluzia? Sunt multi producatori in Romania, nu spun sa luati de la mine, dar un producator sigur va va da un ulei bun si necontrafacut. Pentru mine de exemplu ar fi mai scump sa il contrafac decat sa distilez florile.

  17. getagyenge81 spune:

    Buna ziua. Interesant articol, bine de stiut…. si eu recunosc , cumpar uleiuri esentiale de la solaris, iar datorita pretului, stiu clar de la inceput ca nu sunt poate chiar de calitate. Dar ce facem daca luam unele scumpe, si sunt la fel ca acestea ??…. ca acestea nu sunt chiar scumpe… Intrebare, eu folosesc chiar multe ingrediente de la elemental.eu, si au foarte multe produse Mayam. Sunt produse de calitate ? Pentru ca preturile sunt asemanatoare celor de calitate. Sunt la inceput de drum in ale sapunaritului, nu cunosc prea multe despre ingrediente, si la chimie sunt praf, dar imi place enorm si mai am muuuulte de invatat, am facut pana acum vreo 10 sarje de sapun si nici gand sa ma opresc aici.

  18. Irina Rina spune:

    Am nimerit si eu acel „ulei esențial” de iasomie. La fel, mi s-a părut f ieftin, dar l-am folosit la un sapun si nu s-a tăiat. Insa am rămas sceptica pentru ca mirosul era f puternic si un pic chimic. Apoi am văzut in magazine peste cateva luni ca acel u.e de iasomie nu a mai fost comercializat ca ulei esențial ci ca ulei aromat, cu eticheta verde (cele cu eticheta verde de la solaris sunt clar sintetice, scrie pe ele ulei aromat sau așa ceva, nu ulei estential.) cert e ca n-am mai folosit acel „ulei esențial” de iasomie a doua oara. Probabil a fost vorba de o greșeală referitoare strict la acel lot. Sunt uleiuri esențiale de la solaris care sunt ok, nu excelente, dar daca sunt folosite diluat si extren nu vad sa fie vreo problema. Sigur sunt mult mai ok decat parfumurile sintetice din multe produse de îngrijire comerciale produse in masa Daca insa sunt folosite intern cred ca e foarte important ca uleiurile esențiale sa fie pure, chiar organice, iar pentru asta solaris nu cred ca se califica, desi pe site-ul lor dau recomandari inclusiv pentru folosire interna.

  19. maria spune:

    Salut! Aceeasi problema cu cei de la Solaris, ca despre ei e vorba. Am achizitionat tot un ulei esential de tamaie, ajung acasa in pun in vas, vasul se incalzeste si…miroase a drac. Niste nesimtiti. Si ca tot veni vorba de astfel de escroci. AORO. La ultima comanda plasata, unul din produse MADE IN CHINA. Sa mor, ii sun, un idiot imi spune sec ca sa ma duc in magazin sa vad ce cumpar. Cretiniii

  20. Pingback: Mai lasati-ne cu falsurile astea! | Sapunuri naturale

  21. Laura spune:

    Ei bine, chiar daca ai mare dreptate si sunt de-acord cu tine, pe eticheta lor nu se precizeaza ca e produs natural. Nici macar nu se precizeaza cum a fost facut produsul. Deci clar ca e mare teapa. Nici nu trebuia sa te indoiesti.
    Ca fapt divers, firma respectiva nici nu mai produce ulei es de iasomie la momentul actual. Cred ca au realizat ca e mult prea evident si l-au scos. Mai bine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s