Ceara si miere-again

Cum spuneam mai devreme, exista sapunuri pe care merita sa le refac, pentru ca sunt reusite, din toate punctele de vedere, dupa mine. Unul dintre acestea este „Miere si ceara” sau „Wax and Honey”, if you please. :D) De ce l-am refacut? Pentru ca e fin, face spuma multa, datorita mierii, miroase fain ,curata bine, lasa pielea catifelata (ricin),  e natural  100% ( nici mai mult, nici mai putin :D)) si arata bine. Destule motive, as zice. Ce e putin diferit la acesta, fata de precedentul, e ca am pus in el nu mai mult de 10 ml de ulei esential de lamaie, sa-i dea totusi si o tenta de ceva.Acum aduce la miros cu ceaiul de lamaie indulcit cu miere. Si i-am pus mai multa miere.  Nu mai am ce sa-i reprosez; unde mai pui ca e turnat in dragele, iubitele, minunatele mele de forme de acril, nonadezive.


M-a secat pe mine in buzunare investitia asta in scule, dar va spun, merita pana la ultimul banut.

Hmm. e ora 6.52, am taiat deja sapunul cu miere si am si turnat altul cu tamaie si busuioc. Acum pot sa-mi incep si eu ziua! :D)

Buna dimineata!🙂

About Alexandra

Economista, salariata la stat, pasionata de gradinarit si de sapunarit
Acest articol a fost publicat în Sapunuri și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Ceara si miere-again

  1. mariana spune:

    Apoi asta e bestial!

  2. Maria spune:

    arata grozav, si culoarea si forma lui…cred ca-i tare bun

  3. Gabi spune:

    Ce frumos este sapunul acesta……….Vai ce frumoase sunt sapunurile tale si cu noile scule sunt de-a dreptul perfecte!!!Este superb!
    Mi-ar placea si mie sa imi iasa estetice, dar se vede treaba ca mai am de mancat mamaliga.Conteaza si aspectul lor nu numai compozitia , textura.
    Citind toate despre toate esecurile inceputului tau de sapunareasa, pot spune ca eu nu prea am avut esecuri in sensul de a arunca la gunoi o productie de sapun desi am facut mult mai rar decat tine.
    Insa ai facut progrese spectaculoase in timp scurt.
    Cand ma uit la sapunurile tale si le compar cu ale mele,care mi-au iesit niste uratanii la ultima productie, ca aspect , bietele de ele, ma intreb cand voi face si eu niste sapunuri de care sa fiu supermultumita.
    O singura data am facut sapun la cald si s-a taiat, dar nu l-am aruncat mi se pare ca l-am facut sapun lichid.Mi-ar placea sa am potasiu sa fac si sapun lichid.Dar nu se gaseste nici in laborator din cate imi spunea profesoara mea de chimie.In fine, asta e.

    • Alexandra spune:

      Gabi, si eu sunt incantata de ele, de scule adica. As face sapun zi si noapte cu ele, dar de unde atata timp, of!
      Sunt de aceeasi parere cu tine, conteaza si aspectul, degeaba zic unii ca n-ar conta. Poate daca ai o boala groaznica de piele, atunci probabil ca te speli cu orice monstru de sapun, numai sa-ti treaca buba! Altfel, e mult mai placut sa te bagi la dus cu o frumusete, nu? :D))
      Mersi pentru aprecieri, te pup, o seara buna!🙂

  4. Gabi spune:

    Dar nu ma las, invat din greselile mele! Vreau sa invat pana cand voi face sapunuri care sa fie nu doar bune ca si compozitie, dar sa fie si frumoase.Sa fie opere de arta!
    Sapunul ca opera de arta!Poate fi titul unui eseu.Pe care tu il scrii de putin timp.
    Am vazut azi intr-un magazin de naturiste un sapun nemtesc care arata asa fin si mirosea a lapte si miere(nu mai retin firma), insa cand i-am vazut compozitia abundenta in chimicale, m-am intristat si mi-am zis ca prefer sapunurile mele fara frumusete, uratele , unele din ele, acestuia plin de chimicale.

  5. Liviu spune:

    cum as putea face un sapun clar ?????

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s